Pensiunea „Hanul Sf. Gheorghe”, situată în comuna Ighiu, județul Alba, este o destinație perfectă pentru cei ce vor să-și petreacă vacanța într-un cadru natural de basm, la doar 12 kilometri de municipiul Alba-Iulia.
Pensiunea este plasată într-o zonă depresionară, la poalele munților Trascău, unde predomină pădurile de fag, frasin și gorun, iar principalele preocupări ale locuitorilor din această regiune sunt meșteșugurile populare și creșterea animalelor. Spectaculozitatea reliefului depresionar, la care se adaugă o mare varietate a florei și faunei, precum și clima blândă fac această zonă extrem de atractivă pentru turiștii dornici de liniște și de drumeții montane.
Munții din această regiune sunt spectaculoși, chiar dacă nu au altitudini mari, ca rezultat al transformării lor de către apele învolburate de aici.
Ce puteți vizita în împrejurimile pensiunii „Hanul Sf. Gheorghe?”
Cu siguranță puteți admira numeroasele chei din această zonă: Cheile Râmeţului, Cheile Piatra Cetii, Cheile Întregalde, Cheile Gălzii, Ampoiţei, Cheile Feneşului și Cheile Caprei. De asemenea, munții sunt bogați în fenomene carstice, precum izbucuri, chei sau peșteri. Cele mai frumoase și mai vizitate sunt Huda lui Papară, Poarta Zmeilor și Bisericuța, locuri de o spectaculozitate rară, ce atrag an de an tot mai mulți turiști.
Tot aici puteți admira rezervația naturală Iezerul Ighiel, declarată arie protejată, cel mai mare lac de baraj natural format pe calcare din România, cu o pădure frumoasă de jur împrejur și o biodiversitate mare ce contribuie la pitorescul acestei zone.
Cazarea la pensiunea „Hanul Sf. Gheorghe” din comuna Ighiu vă oferă și posibilitatea de a descoperi cultura și tradițiile populare ale locului.
De exemplu, în 15 mai a fiecărui an se desfășoară, în cadrul Festivalul „Îmblânzitul oilor”, concursul de interpretare de muzică populară pentru copii și tineret „Sus la Iezer, la izvor”. În a doua jumătate a lunii august se desfășoară evenimentul cultural-artistic „Cununa grâului” ce evocă activitățile tradiționale de sat din perioada verii. Iar dacă ajungeți toamna de ziua Sfântului Dumitru în această zonă puteți participa cu mic, cu mare la două evenimente cu tradiție: Coborâtul oilor şi Târgul Verzei.
Din punct de vedere cultural puteți înțelege mai bine istoria acestei zone dacă vacanța dumneavoastră va cuprinde și vizitarea celor două muzee: Muzeul Etnografic din comuna Ichid și Muzeul Etnografic şi Religios din Bucerda Vinoasa.
Având o populație mixtă majoritar română, cu o minoritate maghiară bine închegată, regiunea vă oferă și posibilitatea vizitării unor edificii religioase și laice reprezentative, precum Castelul Eszterhazi din comuna Șard, Ansamblul bisericii reformate fortificate Ighiu, ridicat în perioda 1781-1783 și Biserica ortodoxă „Cuvioasa Paraschiva ” din Ighiu, construită în 1724.
De cele mai multe ori când ne gândim la o destinație de vacanță ne gândim la un loc de relaxare și de reîncărcare a energiei. Pensiunea „Hanul Sf. Gheorghe”, din comuna Ighiu, este un astfel de loc pentru că vă oferă șansa petrecerii active a timpului de vacanță descoperind locuri încărcate de tradiție și istorie, dar și peisaje naturale fantastice. Poziționarea sa într-un astfel de cadru natural, accesibil oricărui vizitator, este un avantaj de care trebuie să profitați în vacanța dumneavoastră.